Săptămâna trecută am discutat despre conceptul de control şi auxiliarul lui emoţional, frica de a pierde controlul. Ulterior am primit câteva întrebări legate de fragilul raport între nevoia de control şi exercitarea propriu-zisă a acestei nevoi. Ca atare, astăzi, o să încerc să răspund acestor întrebări (mulţumesc de interes!) prin abordarea unui concept actiune în paginile Dicţionarului de fericire.
A (se) stăpâni = 1. A (se) reține de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri, a (se) înfrâna, a (se) tempera, a (se) potoli; 2. (despre sine) a avea stăpânire de sine, a se controla de la ceva (dexonline.ro)
Subliniam faptul că dorința de a avea control (asupra sinelui sau împrejurimilor şi circumstanțelor proximale) este înrădăcinată în conștiința noastră prin perspectiva unei permanente nevoi de securitate. Este ceva ce ne dorim cu toții în mod inerent pentru că ne face să ne simțim cel mai bine atunci când știm exact ce / cum / când / de ce se întâmplă ceva în orice domeniu al vieții noastre. Căutarea predictibilităţii a ceea ce se va întâmpla ne împinge des spre a încerca să ne lărgim limitele controlului personal asupra oricăror variabile din jurul nostru. Cu cât știm mai multe despre lumea noastră, cu atât ne simțim mai în siguranță, şi cu cât știm mai puține, cu atât ne simțim mai speriați, mai nefericiţi. Acest lucru ne-ar putea modula opinia că ar fi firesc (şi chiar benefic) să vrem să controlăm totul, dar, experienţa de viaţă ne arată că încercarea de a controla totul s-ar putea întoarce exact împotriva persoanei care o exercită.
Cele mai dese astfel de efecte adverse remarcate în cadrul activităţii mele psihoterapeutice se pot clasifica în două mari dimensiuni:
– nivel crescut de stres şi anxietate – tocmai pentru că oamenii care încearcă să controleze totul au o abordare mult mai panicată şi temătoare atunci când constată că anumite lucruri nu decurg conform planului lor; în plus permanenta nevoie de a verifica şi valida un anumit parcurs comportamental va face ca tensiunea arterială a acelei persoane să crească.
– un sistem critic /autocritic foarte bine dezvoltat – pentru că, în esenţă, nu există nici o modalitate efectivă de a controla totul în viață, simpla evidenţiere a faptului că anumite lucruri / comportamente / persoane / situaţii nu “respectă” scenariul visat, va determina acelei persoane cu dorinţa de control un set de critici sporite cu privire la tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Ulterior, acest spirit constant critic / autocritic va creşte nivelul de insatisfacţie personală, putând contribui chiar la depresie și anxietate.
Stăpânirea de sine, din perspectiva controlului dorit şi exercitat, se referă tocmai la asumarea faptului că nu totul ne poate fi subordonat propriului control. O proprie nevoie de control neajustată de perspectiva capacităţilor şi libertăţilor de control ale altor oameni, va determina o permanentă creştere a dorinţei de a controla, intrând în sfera a ceea ce specialiştii numesc “comportamente problematice de control”. În timp ce toată lumea vrea să aibă un anumit grad de control asupra vieții lor, oamenii cu comportamentele de control nesănătoase vor duce acest lucru la un alt nivel: simt nevoia să-și controleze viața, dar și viața altora. Aceste persoane prezintă anumite trăsături de narcisism sau alte comportamente centrate pe sine: simt nevoia să fie în centrul atenției şi de a dicta comportamentele celor din jur, au probleme în a-şi accepta o vină, îndreptând-o către alţii, sunt imprevizibili afectiv, comutând frecvent între emoţii, se comportă posesiv cu oamenii din jurul lor, resimt un grad ridicat de gelozie etc.
Depășirea comportamentelor problematice de control sau creşterea stăpânirii de sine din perspectiva controlului presupune un efort, pentru că presupune tocmai limitarea percepţiei de siguranţă. Nu avem cum să renunțăm la control până nu știm unde cu adevărat este nevoie de el, şi unde putem să nu îl căutăm. Acest exerciţiu cognitiv ne poate deconecta de la aşteptările unor rezultate anume sau de la tratarea negativă a celor din jur atunci când aceștia nu se comportă exact așa cum dorim. A asuma că şi alţii deţin un grad de control asupra unor domenii comune vom putea trata situațiile în care suntem mai axaţi pe ce se intâmplă (prezent) decât pe ce ar fi fost bine să se întâmple (trecut) sau pe ce ar fi posibil să se întâmple (viitor). A ne asuma prezentul ca unicul timp efectiv de control, ne vom putea stăpâni mai lejer nevoile şi pulsiunile controlului viitor.
Stăpânirea de sine privind exercitarea controlului ne poate învăţa să renunţăm uneori la control. Pe termen mediu şi lung acest lucru ne va aduce satisfacţii. Aceptarea incertitudinilor din jurul nostru reprezintă un foarte bun exerciţiu de a ne accepta pe noi înşine şi pe toţi ceilalţi aşa cum sunt. Fără tipare sau criterii provocate de anxietatea lipsei de control. În general, acceptarea de sine și acceptarea celorlalți este o modalitate excelentă de a înțelege conceptul de stăpânire de sine și de a reduce anxietățile atunci când vine vorba de situații imprevizibile.
„Sarcina ta nu este de a controla vântul ci de a controla mişcările navei în care te afli pentru ca aceasta să aibă cel mai bun traseu.” (Michael şi Jessica Hinz)
