Deşi cursurile şcolare s-au reluat de puţin timp după o scurtă vacanţă, parcă au explodat ştirile privind violenţa, agresivitatea, bullying-ul sau alte comportamente indezirabile ale unor şcolari. Marea majoritate a acestor manifestări au ca şi victime directe alţi copii care ajung să se simtă răniți, nesiguri și vulnerabili. Iar repetarea unor astfel de episoade ar putea să-i facă pe aceştia să se simtă nerespectați, neajutorați, singuri şi fără nici o putere să schimbe lucrurile. Având în vedere aceste aspecte, precum şi multiplele discuţii deschise de cadre didactice sau părinţi privind aceste probleme, am decis să conturăm câteva pagini ale Dicţionarului de fericire pe câteva perspective psihologice ale acestor provocări. Astăzi o să ne uităm la un comportament care mi se pare fundamental în procesul analizei agresivităţii şi a bullying-ului.

Intimida = (verb.) 1. A face (pe cineva) să devină sau a deveni timid; 2. a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; 3. a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. (dexonline.ro)

Deşi definiţia Dex-ului subliniază clar şi valoarea reflexivă a verbului în forma de „a se intimida (cineva / cândva / cumva) pe sine însuşi”, discuţia noastră va viza doar valoarea tranzitivă a verbului în sensul „a intimida pe cineva”. Ca atare putem evidenţia ca fiind foarte clară explicaţia dată: intimidarea (actul de a intimida) reprezintă un comportament al unei persoane (sau mai multora) care determină ca o altă persoană să se teamă, să se sperie de ceva. Deosebit de important în această definiţie este faptul că nu se specifică absolut deloc caracterul de voinţă în derularea efectivă a actului intimidant. De ce? Pentru că a intimida poate fi un gest asumat şi clar intenţionat sau poate fi doar o manifestare involuntară care a determinat pe cineva să experimenteze panică, teamă, frică. Să explicăm:

În cazul unui act intenţionat, un comportament intimidant va presupune atitudini, posturi, cuvinte, acțiuni sau amenințări implicite care sunt etalate tocmai pentru că se ştie că vor putea provoca o teamă de vătămare a sănătății, siguranței sau imaginii unei anumite persoane sau asupra caracteristicilor ei (relaţii, proprietăţi, cunoştinţe). De regulă aceste acțiuni includ, dar nu se limitează la: amenințări cu agresiuni fizice sau atitudini de violenţă, intimidare psihologică sau hărțuire. Persoanele care folosesc intimidarea în mod conștient o pot face fie ca utilitate de a se apăra de anumite ameninţări asupra propriei lor persoane, fie ca abilitate de a determina anumite persoane să acționeze irațional şi cu teamă. Prin această insuflare a unei stări de frică altor persoane, cel care intimidează simte că va putea să-şi crească puterea, influenţa, controlul sau statutul personal. Totodată intimidarea voluntară poate fi declanşată pentru obţinerea unor beneficii materiale sau financiare de la persoana înfricoşată. Toate aceste potenţiale „câştiguri” clarifică una din teoriile explicative ale nevoii de a intimida: intimidarea este o consecință dezadaptativă a impulsului competitiv pentru ierarhizarea relaţiilor dintr-un grup (lucru foarte des observat la animale).

Pe de altă parte, de foarte multe ori ne dorim să influențăm modul în care oamenii din jurul nostru ne percep. Fie că este vorba de un profesor care doreşte ca studenţii lui să îl „vadă” cu o competenţă de necontestat, fie că un boxer vrea ca adversarii săi să-l vadă ca fiind puternic și „rău”. Atât profesorul, cât și boxerul vor dezvolta anumite modele de comportament care să le satisfacă doleanţele: profesorul s-ar putea să folosească formulări cât mai impresionante în prelegerile sale, în timp ce boxerul ar putea poza mereu încruntat. Deși aceste tipuri de autoprezentări sunt concepute pentru a determina anumite impresii asupra propriei lor persoane, ambele modele au capacitatea în primul rând de a intimida pe cei din jur.

Intimidarea joacă un rol permanent în interacțiunile noastre sociale de zi cu zi. Şi dincolo de caracterul de voinţă în „a fi intimidant” identificăm multe posibilităţi de manifestare a acestui proces. Unii oameni sunt intimidanți din punct de vedere fizic, alţii se impun intimidător datorită intelectului, personalităţii sau statutului lor social sau economic. Alți oameni ne pot intimida doar pentru că prin prezenţa lor ne amintesc de ceva / cineva care ne-a speriat mai demult. Analizând din poziţia celui care este intimidat, oricare ar fi sursa acestei intimidări, rareori o să fie discutată sau abordată, acest lucru fiind adnotat cu o recunoaştere deschisă a unei vulnerabilităţi ruşinoase. Acest lucru poate comporta riscuri reale, deoarece sentimentul de a fi intimidat poate declanșa un răspuns de luptă sau fugă, la fel ca la orice altă amenințare percepută.

Din punctul meu de vedere, ca psihoterapeut, cel mai eficace antidot pentru orice formă de intimidare este stima de sine. De ce? Pentru că în foarte multe situaţii „a fi intimidat” nu are o legătură prea mare cu persoana care ne intimidează, dar are o foarte mare legătură cu nesiguranța noastră. Oare cât de des suntem intimidaţi doar pentru că permitem nesiguranțelor noastre să creeze scenarii despre noi în raport cu alţii?! Câți oameni se confruntă cu o emoţie negativă atunci când se întâlnesc cu anumite persoane mai influente, mai bogate, mai impozante fizic sau pur şi simplu mai frumoase, deoarece cred că nu sunt suficient de buni pentru a comunica / relaţiona / colabora cu acele persoane?! Câți oameni evită să meargă la petreceri sau să vorbească în faţa unui public mai larg, doar pentru că simt că auditoriul îi va judeca, cataloga, rejecta?! Câţi oameni acceptă un comportament injurios sau defăimător doar pentru că încrederea în sine e la un nivel atât de scăzut încât nu pot să-şi construiască un mod adecvat de apărare, evitare sau chiar pedepsire a celui care îi răneşte?!

Din păcate, în zilele noastre, există destul de mulți oameni care se hrănesc din intimidarea altor semeni. Credinţa mea este că ei reuşesc acest lucru pentru că indirect le dăm voie. Indiferent de cât de puternici, inteligenţi, faimoşi sunt alţi oameni, şi noi suntem la fel de buni (sau chiar mai buni decât aceştia) în anumite domenii, contexte sau dimensiuni personale. Iar când simţim că singuri nu putem face unui proces de intimidare, puterea de a diminua efectele intimidării va fi tot în mâinile noastre prin apelarea la familie, grupul sau colectivitatea în care suntem integraţi şi admiraţi.

„Nu-ți permite niciodată să fii victimă. Nu accepta definiția nimănui despre viața ta, ci definește-te pe tine însuți.” – Harvey S. Firestone (celebru om de afaceri american)