Una dintre cele mai cunoscute organizații neguvernamentale care apără și promovează drepturile copilului în România, Salvaţi Copiii, trage un semnal de alarmă privind fenomenul de bullying, subliniind faptul că aproape 3 sferturi dintre şcolari au “trăit” un astfel de eveniment din perspectiva de victimă, agresor sau martor. În sprijinul diseminării a ceea ce înseamnă acest adevărat flagel social, am prelucrat în paginile Dicţionarului de fericire câteva din comportamentele precursoare bullying-ului: intimidare şi tachinare. Ambele au o anumită subiectivitate în ceea ce priveşte caracterul volitiv al intenţiei de a răni. Astăzi o să definim un comportament în care intenţia de a agresa este pe deplin asumată, apropiindu-ne astfel de zona cea mai dureroasă a bullying-ului.
A jigni = (verb.) 1.A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. A înjosi prin vorbe sau purtare nedemnă. (dexonline.ro)
Sunt convins de faptul că cei mai mulți dintre noi am trăit anumite emoţii negative (durere, frustrare, invalidare, umilire) în diferite contexte sociale când am fost expuşi într-un mod voluntar la o remarcă denigratoare adresată nouă în mod direct, la un comentariu despre noi sau la un anumit comportament al cuiva din cercul nostru social. Atunci când vine vorba de jigniri ne gândim automat la înjurături, remarci pline de răutate, etichetări negative şi admonestări verbale, reproşuri sau pur şi simplu atitudini sau reacţii ofensatoare şi degradante. De regulă, persoana care jigneşte o face într-un mod intentionat (cazurile în care se întâmplă acest lucru într-un mod pur accidental fiind rapid catalogate ca greşeli sau erori de comunicare şi relaţionare). Dar oare ce declanşează acest tip de manifestare? Din păcate nu există o abordare unitară care să explice dinamica nevoii unei persoane de a apela la jigniri faţă de semeni de-ai săi, principalele teorii subliniind trei mari posibile explicaţii ale acestui comportament. Astfel o persoană jigneşte pentru că:
- aşa îşi poate structura un proces de diminuare a capacităţilor psihice ale persoanei victime; prin destructurarea imaginii şi încrederii de sine a victimei sau prin provocarea de vinovăţie, persoana care jigneşte urmăreşte un fel de manipulare prin care îşi va edifica (pentru sine sau pentru alţii) o imagine, un status, un rol de superioritate şi putere (de exemplu: „tu nu eşti în stare de nimic” / „nu poţi nici să treci strada fără mine” / „nici să respire nu ştie fără să-i spună cineva”).
- prezintă o slabă capacitate de a integra diferenţele dintre Sinele personal şi Sinele altor persoane; totodată managementul deficitar al iertării sau poziţia narcisistă prin care adevărul subiectiv e obligatoriu pentru toţi, oferă unor persoane „dreptul” de a eticheta jignitor (de exemplu: „eşti …. pentru că…” / „tu şi tot neamul tău sunteţi…” / „cine crede că… ,e prost” / „toţi cei care pleacă din ţară sunt nişte trădători”).
- se confruntă cu o frustrare legată de anumite așteptări eșuate; pe baza unor astfel de trăiri se poate naşte dorinţa de a pedepsi sau eticheta într-un mod jignitor (de exemplu: „eşti un prost că nu ai înţeles ce vroiam eu” / „a fost un măgar atunci când…” / „când am văzut ce primar a ieşit mi-am dat seama că sunteţi …”)
In afară de aceşti posibili determinanţi ai unui comportament de jignire, din calitatea mea profesională de psiholog – psihoterapeut, cred că trăim o perioadă în care diferenţele de opinie şi libertatea de exprimare contrabalansează de tot mai multe ori anumite libertăţi esenţiale (libertatea de a fi diferit, libertatea la viaţă privată, libertatea la credinţă şi spiritualitate). Iar rețelele de socializare sunt un teren propice pentru aceste tipare comportamentele. Fiecare dintre noi are dreptul să aibă propriile opinii și să le şi exprime, dar cu asumarea unei anumite limite, desigur. Este inacceptabil ca exprimarea noastră să se axeze într-un mod repetat şi voluntar pe devalorizare, critici și insulte gratuite, ofense şi denigrări. Din acest punct de vedere am putea explica un comportament jignitor ca o modalitate total neetică (posibil structurată pe o educaţie deficitară) şi absolut subiectivă de a transmite cuiva un anumit aspect deranjant din comportamentul său.
Ce e de făcut când ne confruntăm cu un astfel de comportament? Pentru persoana care apelează în mod frecvent la jigniri e util să-i arătăm că are posibilitatea de a alege: în loc să ofenseze poate să accepte orice diferenţă de opinie, de percepţie, de judecată, fel de a fi sau să respingă aceste diferende, dar fără ofensă.
Pe de altă parte „jignirile implică două părți, un făptuitor și o țintă, eventual și o audiență. Nu poate exista insultă / o jignire fără un făptuitor sau fără o parte insultată. Dacă ținta nu va înregistra faptele sau cuvintele cuiva ca pe o insultă, aceasta nu poate reprezenta cu adevărat o jignire, chiar dacă publicul care asistă a recunoscut intenția”, arată Yiannis Gabriel, profesor de teorie organizațională la Universitatea din Bath.
Atunci când vrem să facem față insultelor, nu există un mod corect de a reacționa, pentru că psihicul nostru se va simţi îndreptățit să găsească soluţii pentru a-l bloca pe abuzator. Modul în care cineva reacționează la o jignire va depinde de eveniment, de persoană, de mediu, de audienţă, de starea subiectivă în care ne aflăm sau alte multe variabile personale şi de mediu. În general există două variante generale majore: uneori evaluăm situația și consecințele, ne asumăm controlul şi ne ocupăm de problema cu calm, stopând agresorul sau îndepărtându-ne de el. Alteori, putem fi reactivi, cu o explozie de eliberare de emoții, care ne fac să ne „pierdem” simțul rațiunii şi să alunecăm într-un schimb de jigniri care o să ne afecteze din nou şi din nou. Părerea mea este că atunci când simţim că cineva intenţionează să ne jignească (prin ironii, comentarii, acțiuni etc) cel mai potrivit e să nu răspundem cu aceeași atitudine, întrucât vom menține o stare de tensiune cu multe emoții negative și toate acestea se vor răsfrânge din nou asupra noastră.
Altfel spus, putem bloca un act de jignire dacă alegem să nu fim o victimă sau o țintă unui comportament ofensator direct adresat nouă. Asumându-ne faptul că nu deţinem controlul asupra a ceea ce fac ceilalți, putem să ne focusăm controlul asupra reacțiilor noastre. Distanţa, indiferența faţă de atac, întreruperea sau securizarea relației cu persoana agresoare, filtrarea persoanelor din proximitatea socială pot fi măsuri optime pentru a ne îndepărta de statutul de victimă a unei jigniri. Da! este dificil să gestionăm uneori orice formă de jignire, însă putem să ne concentrăm să alegem (chiar dacă nu instant) o variantă cât mai optimă pentru noi.
Papa Francisc spune: „atunci când îi insultăm / jignim pe ceilalți, încercăm să îi reducem la tăcere, să le luăm orice posibilitate de a reacționa, să le reducem stima de sine. Jignirea are la bază invidia, concurența, rivalitatea. Aceste lucruri trebuie eliminate din inima noastră, pentru ca lumea să devină mai bună. O persoană care păstrează seninătatea și iubirea în suflet nu va insulta niciodată pe nimeni.” Şi, foarte probabil, nici nu va fi atrasă uşor într-un rol de victimă a unei jigniri.
