Reperul de psiho…
”Adi, te rog să îmi explici diferența dintre egalitate și echitate…până acum le consideram cam sinonime, dar azi la școală ni s-a spus că nu sunt…” (Bogdan, școala gimnazială).
Bogdan! Vreau să te felicit pentru interesul acestui subiect, și să te liniștesc în ceea ce privește confuzia făcută de tine până acum. Cu atât mai mult cu cât această controversă între echitate și egalitate se regăsește în foarte multe aspecte sociale cotidiene: în domeniile educației, sănătății, sportului, drepturilor omului, subvențiilor, oportunităților economice, și așa mai departe. Există încă foarte mulți oameni care au o concepție greșită comună că echitatea este aceeași cu egalitatea, dar adevărul este că acestea sunt diferite. Chiar dacă ambii termeni se refera la sensuri oarecum similare, diferența este făcută de contextele și mediile sociale care le înconjoară.
Dacă analizăm în detaliu cele două concepte identificăm faptul că egalitatea presupune tratarea tuturor oamenilor într-un mod identic, nediscriminatoriu, indiferent de sex, rasă, religie sau orice alte caracteristici personale. Egalitatea nu susține nici un fel de derogări vreunei persoane: tuturor oamenilor li se acorda același lucru (de exemplu un sistem egalitar se referă la faptul că toți oamenii au dreptul de a avea un nume și o identitate distinctă…sau toți oamenii au dreptul să își aleagă singuri credința). Egalitatea definește astfel un concept de uniformitate și abordare moral-etică perfect echilibrată între oameni. Tocmai de aceea egalitatea a fost stabilita și ca drept general al omului în Declarația ONU privind tratament egal în fața legii.
Dar, dacă oferim tuturor exact același lucru, în spiritul egalității, presupunem că toată lumea a beneficiat de aceleași condiții de viață, sănătate, educație, cultură etc. Acest lucru este total neadevărat, deoarece nu toți suntem la fel…de fapt suntem foarte diferiți! Iar aici intervine conceptul de echitate.
Echitatea este cunoscută ca principiul de a acorda tuturor oamenilor un tratament egal, dar ținând cont de mediul lor specific. Adică, ideea de echitate conține spiritul de egalitate, dar asumând faptul că nu toți oamenii au aceeași soarta și că de multe ori acordarea unui tratament similar poate fi nedreaptă pentru persoanele cele mai defavorizate. Da! Accesul la educație se referă la dreptul egal al copiilor, dar echitatea ne ajută să oferim câteva măsuri de sprijin suplimentare copiilor din medii defavorizate care nu au acces facil la instituții de învățământ. Exact cum se relevă din exemplul anterior echitatea recunoaște nevoile individuale și circumstanțele diferite și alocă exact resursele și oportunitățile necesare pentru ca fiecare să ajungă la un rezultat egal.
Există un proverb american care concluzionează extrem de subtil diferențele dintre cele două concepte: egalitatea este să oferi tuturor oamenilor o pereche de păpuci… echitabil este însă să oferi păpucii pe măsura fiecăruia…