Reperul de psiho…
În finalul unei ședințe intense de psihoterapie, am primit o întrebare oarecum retorică, dar extrem de provocatoare în elucidare: ”oare cum aș putea descoperi adevărul? Acel adevăr pe deplin adevărat, care nu se va modifica în funcție de timp, spațiu, dezvoltarea mea sau cei din jurul meu?!” (I, 40 ani). Într-adevăr răspunsul la această dilemă ține de foarte multe variabile (legate de persoanele implicate și relațiile lor, mediul, contextul, situația, motivația, finalitatea sau modalitatea de aflare a acelui adevăr etc), dar, clar că pentru a putea răspunde e nevoie să înțelegem, în primul rând, ce este adevărul…
Din cele mai vechi timpuri termenul de ”adevăr” a fost corelat cu concepte precum dreptate, putere, identitate, divinitate sau libertate (Socrate spunea că adevărul este o bucată a comunicării divine, iar Isus le spunea iudeilor „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”). Dar tot nu am elucidat ce este adevărul…. Dicționarele enunța că adevărul este acel ceva care ”corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate”. Hm… realitate? Realitatea cui? Care realitate? Dacă realitatea mea nu concide cu realitatea altcuiva asta înseamnă că avem un adevăr și o minciună?! Sau un singur ”neadevăr”?
E atât de dificil de definit pentru că ”adevărul” este mai mult o proprietate a credințelor și a afirmațiilor și nu a gândurilor și ideilor universale. Doar a crede sau afirma ceva nu este suficient pentru a-l face adevărat sau neadevărat pentru toată lumea (”există reîncarnare” / ”eu am câștigat la loto 1 milion de euro” / ”dârele avioanelor sunt o conspirație împotriva umanității” / ”pământul este rotund” / ”cel mai inteligent om este X”). Ca atare, filozofii au propus o viziune, care, ulterior, a fost adoptată de întrega comunitate științifică și societate: un fapt este adevărat dacă corespunde unei realități independente! Pe de altă parte, orice analiză privind „realitatea” confirmă că este, într-un fel dependentă de anumiți factori: percepții, credințe, educație, cultură, mișcări politice sau anumite stări mentale. Altfel spus esența adevărului depinde de anumite repere pe care ni le asumăm la un moment dat, fie că e vorba de ceea ce am învățat, am auzit, am studiat, ne-am aliat sau credem. Ca psihoterapeut subliniez des că noțiunea de adevăr are un mare grad de subiectivism, ceea ce îi dă posibilitatea de a fi extrem de dinamic și schimbător.
Poate explicația nu a fost îndeajuns de clară, așa că închei cu o provocare din domeniul geografiei: care este cel mai înalt vârf montan din lume? Dacă ne aducem aminte de manualele de geografie sau rapid aruncăm un ochi pe google, răspundem că masivul Himalaya, are vârful Everest, de 8.848 metri înălțime. Corect! Dar! Există specialiști care întreabă de ce să calculăm înălțimea unui vârf muntos de la nivelul mării, și nu din centrul Pământului? Și, brusc, cel mai mare masiv muntos este vulcanul Chimborazo (Ecuador). Cum se întâmplă acest lucru? Vulcanul Chimborazo este plasat mai aproape de ecuator (unde planeta noastră este mai ”turtită”) iar Everestul mai aproape de pol (unde Pămâmtul e mai ”ascuțit”), deci distanța dintre centul planetei și cele două vârfuri muntoase este clar în favoarea lui Chimborazo, care este cu circa 2 km mai înalt decât concurentul său (6384 km față de 6382 km). Deci? Avem două adevăruri valide în funcție de un anumit reper / o anumită realitate? Dar dacă în exemplul anterior nu calculăm înălțimea unui munte nici în funcție de centrul Pământului și nici nivelul mării? Hai să considerăm punctul 0 al măsurătorii, efectiv, baza acelui munte: clar Mauna Kea (vulcan din Hawaii) este de departe cel mai înalt munte: are 4207 metri deasupra mării, dar se ridică la peste 10.200 metri deasupra platoului Oceanului Pacific…