În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru, dar astăzi simt că e nevoie de o pagină care poate nu cadrează chiar cu conceptul de fericire. Mă simt încărcat de anumite emoţii precum tristeţe, dezamăgire, uimire, vexare, frustrare, durere, revoltă. Mă doare conflictul armat de lângă noi! Astăzi Dicționarul nu omagiază fericirea, ci se înfioară sub asaltul terorii unui imens război psihologic…
teroare = groază, spaimă, frică provocată intenționat prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare.
război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. (dexonline.ro)
Din punct de vedere conceptual, termenul de teroare are un istoric mult mai bogat decât cel al războiului psihologic. Totuşi, dacă urmărim anumite pagini de istorie universală constatăm că cei doi termeni au fost constant folosiţi (chiar şi fără a fi clar definiţi) din cele mai vechi timpuri pe baza faptului că liderii conflictelor armate au identificat rapid importanța slăbirii moralului oponenților. Astfel, în luptele dintre Imperiul Persan şi Egiptul antic, forțele persane foloseau frecvent pisicile ca tactică psihologică împotriva egiptenilor, care evitau să rănească aceste animale din cauza credinței lor religioase. Generalii mongoli amenințau satele inamice cu distrugere completă, dacă refuzau să se predea. Dacă trebuiau să lupte pentru a cuceri așezarea, generalii mongoli îşi puneau în practică amenințările și îi masacrau pe supraviețuitori. Alte asemenea tactici de război psihologic, anume desfăşurate pentru crearea unui climat de teroare adversarilor, vizau ca pe timpul nopţii fiecare soldat să aprindă trei torțe la amurg pentru a da iluzia unei armate mai mari, folosirea unor săgeți special crestate pentru a fluiera în timp ce zburau prin aer, creând un zgomot terifiant sau catapultarea capetelor tăiate de oameni peste zidurile unei cetăţi asediate pentru a speria locuitorii și a răspândi boli în limitele închise ale orașului asediat.
De-a lungul istoriei, fiecare conflict militar a implicat un război psihologic într-un fel sau altul, deoarece inamicul a căutat să distrugă moralul adversarului său. De foarte multe ori scopul acestor tipuri de atacuri a fost de a insufla un sentiment de teamă cu mult mai mare decât amenințarea reală în sine. Astăzi datorită progreselor tehnologiei, popularității internetului și proliferării știrilor, regulile de angajare în acest tip de bătălie mentală doar s-au rafinat. Şi adevărul cu care ne-am obişnuit este că nu știm niciodată ce am putea vedea când răsfoim un ziar sau pornim radioul sau televizorul. Faptul că anumite imagini şi detalieri pot declanșa un răspuns visceral mai rapid şi mai intens, indiferent cât de aproape sau de departe de casă a avut loc un eveniment, este un lucru cunoscut de mulţi lideri politici sau militari. Iar cât mai multe astfel de reacţii la nivel individual induc tulburătoarea teroare a unui grup social, a unei comunităţi, clase sau chiar popor.
Multe din actele de cruzime nejustificată sau actele şi declaraţiile provocatoare emise în jurul războiului din Ucraina nu fac altceva decât să sădească teroare. Este clar că impactul terorii psihologice depinde în mare măsură de modul în care actele sunt mediatizate și interpretate.
Charles Figley, expert al Institutului de Traumatologie al Universității de Stat din Florida subliniază că din punct de vedere psihologic fiecare dintre noi, ne învelim într-o bulă, iar acea bulă “reprezintă sistemul nostru de credințe și valori. De cele mai multe ori presupunem în mod incorect că alți oameni au aceleași valori și frumuseți sociale ca și noi”. În momentul în care cineva ne atacă acel pol al valorilor depunem eforturi serioase pentru a ne proteja convingerile şi pentru a putea ajunge la un nou echilibru cu noi şi cu cei din jurul nostru. Pe de altă parte, când se confruntă cu dovezi de teroare, cum ar fi imagini cu atrocități, Figley spune că există câteva moduri tipice în care oamenii reacționează:
– conturează ideea că autorii terorii nu sunt în niciun fel ca noi ceilalţi şi acordă chiar statul de inumani acestora
– devin anxioşi ca reacţie a faptului că simt că trăiesc într-o lume nepăsătoare și nesigură, unde ștacheta umanității a fost coborâtă extrem de mult.
– se adâncesc într-un proces cognitiv privind trecutul de genul „dacă nu ar fi făcut asta, atunci asta nu s-ar fi întâmplat…” ignorând prezentul şi chiar viitorul.
După cum se poate uşor constata toate aceste manifestări nu conţin perspective viabile de depăşire a acelui stadiu de teroare. Experții spun că pentru a face față terorii psihologice, cheia este găsirea unui echilibru sănătos. Iar acest echilibru putem să ni-l apropiem prin:
– căutarea unor surse de încredere de știri și informații
– evitarea unor emiteri de judecăți generalizate (dacă un anumit om a făcut ceva asta nu înseamnă că toţi oamenii din aceeaşi clasă socială cu el vor acţiona la fel)
– reducerea nivelului de stres: prin discuţii sau activităţi de rutină, prin oferirea unui cadru cât mai aproape de normal chiar şi într-o situaţie de anormalitate
– nu în ultimul rând, prin acţiune! Acţionând în orice mod în care simţiţi că vă puteţi manifesta credinţele şi valorile: prin discuţii, prin manifestări, prin acţiuni de voluntariat, prin educaţie, prin rugăciune, prin sprijin, prin ajutorare şi suţinere. Prin acţiune atât pentru propria persoană cât şi pentru cei din jur.
