Blog

Nu pot ajunge, că am pierdut autobuzul… / Ai grijă că ești murdar pe obraz… / Te-a sunat șefu’…te chemă de urgență / Am găsit o mie de lei în curtea ta… Ha! Ha! Păcăleală de 1 aprilie!

”Adi, de ce data de 1 aprilie este considerată ziua glumelor și farselor? E doar în România acest obicei?” (mersi Patrick…o să încerc să răspund cât mai serios!)

Ziua de 1 aprilie este considerată ziua pacalelilor în multe culturi și țări iar originea acestei sărbători nu este exact cunoscută.

Cea mai plauzibilă explicație pentru ceea ce noi ”sărbătorim” în 1 aprilie, ține de faptul că această dată marca pentru multe culturi reperul major al schimbării de sezon, fapt sărbătorit cu mult fast și bucurie, ca un fel de nou an. Odată cu adoptarea calendarului gregorian în secolul al XVI-lea Anul Nou a început a fi sărbătorit în prima zi a lunii ianuarie. Iar pentru că acest lucru s-a întâmplat treptat și în diverse etape, a existat o perioadă în care unii oameni continuau să sărbătorească Anul Nou în aprilie, în timp ce alții îl sărbătoreau în ianuarie. Această diferență, cel mai probabil, a creat o anumită confuzie și a putut duce la glume și farse față de cei care sărbătoreau același fapt în diferite momente.

Chiar dacă nu se cunoaște exact originea acestei manifestări, ziua de 1 aprilie a devenit cunoscută drept ocazia perfectă pentru a juca farse și a face glume prietenilor și cunoscuților. Cu atât mai mult cu cât acest mod comportamental este adesea distractive și poate oferi momente de amuzament atât pentru cei care le fac, cât și pentru cei care le primesc. În plus neuro-cercetătorii au stabilit că farsele și glumele pot servi ca un mijloc de consolidare a relațiilor sociale sau pot oferi o modalitate sănătoasă de a elibera tensiunea și stresul acumulat în viața de zi cu zi.

”Adi, am citit un articol despre umor și faptul că este o specificitate a unei dezvoltări cognitive superioare, dar dacă această relație e adevărată cum explicăm umorul la copii? Care este părerea ta?” Mulțumesc Bogdan (student an I la psiho). Foarte interesantă întrebarea…

Da, umorul este considerat o caracteristică a dezvoltării cognitive superioare (sunt câteva studii care relevă că și unele specii de maimuțe au un anumit spirit de umor!). Studiile desfășurate pe populații umane relevă că umorul se bazează pe carcateristici precum:

– capacitatea de abstracție: multe forme de umor implică abilitatea de a face conexiuni între idei sau situații aparent disparate.

– perspectiva și înțelegerea socială: unele glume și situații comice se bazează pe înțelegerea subtilităților relațiilor sociale și/sau a normelor culturale.

– rezolvarea cu creativitate a problemelor: unele forme de umor implică rezolvarea rapidă a problemelor sau găsirea de soluții ingenioase pentru situații absurde sau neașteptate.

– gestionarea stresului: Umorul este folosit și ca un mod (chiar și involuntar) de a gestiona stresul; capacitatea de a găsi aspecte amuzante în situații dificile este un semn al rezilienței noastre emoționale.

Pe de altă parte zona umorului la copii, mai ales la cei mici care nu au dezvoltat încă o capacitate cognitivă superioară, se referă cu predilecție la bucuria pe care o trăiesc în anumite situații sau contexte. Astfel copii își pot consitui primi pași în structurarea ulterioară a simțului umoristic prin:

– reacții la anumiți stimuli fizici: copiii pot râde și se pot amuza în special de stimuli fizici, gesturi sau expresii faciale exagerate sau sunete amuzante

– răspunsuri la interacțiune socială: copiii își pot dezvolta simțul umorului prin observarea și imitarea reacțiilor celor din jur; dacă văd adulții sau alți copii râzând într-o anumită situație, ei pot începe și ei să râdă, chiar dacă nu înțeleg complet de ce situația este amuzantă.

Am încercat să răspund, de curând, la întrebarea multor părinți legată de cauza pentru care copiii sau adolescenții lor se simt atât de atrași de rețelele sociale. Și am concluzionat că aceste rețele sociale reprezintă o metodă nouă, revoluționară (pe care, noi adulții nu am avut-o la dispoziție) care oferă comunicare, posibilitatea de creare de comunități, partajare de informații, reclamă, activism sau distracție. Generațiile tinere din ziua de azi cresc în acest context comportamental încât îl asumă ca un dat firesc fără de care le este greu să se desfășoare.

Am promis, însă, că voi aborda și zona de deficite a acestor platforme sociale, sau, mai exact, pericolele pe care le determină consumul excesiv de rețele. Având în vedere ”tinerețea” acestor modalități de comunicare, există numeroase studii în derulare privind efectele (pozitive sau negative) pentru sănătatea mentală și emoțională a unei persoane. Pe baza acestor studii putem clasifica principalele astfel de pericole potențiale:

1. Dependența de social media: Utilizarea prea frecventă a rețelelor sociale poate duce la dependență. Persoanele pot simți nevoia compulsivă de a verifica constant noutățile, like-urile sau comentariile, interferând astfel cu activitățile zilnice și productivitatea.
2. Compararea constantă: Rețelele sociale promovează o tendință (naturală) de a ne compara viața cu a altora. Iar, acest lucru ne poate conduce la sentimente de inadecvare, invidie sau frustrare.
3. Impactul asupra stimei de sine: Numărul de like-uri și comentariile pot influența stima de sine a unei persoane. În cazul în care postările nu primesc atenția dorită, utilizatorii pot dezvolta sentimente de nereușită sau respingere.
4. Izolarea socială: Deși au fost create spre a media și îmbunătăți socializarea, utilizarea excesivă a rețelelor sociale poate determina chiar izolarea socială. Oamenii pot petrece atât de mult timp online încât scade substanțial interacțiune ”față în față”.
5. Probleme cu comportamentul de somn: specialiștii au constatat că utilizarea ecranelor device-urilor electronice înainte de culcare poate perturba somnul din cauza luminii albastre emise dar și a stresului emoțional generat de conținutul online.
6. Risc crescut de anxietate și depresie: Studiile au arătat o corelație semnificativă între utilizarea excesivă a rețelelor sociale și nivelurile crescute de anxietate și depresie. Compararea constantă și presiunea de a părea „perfect” online pot afecta negativ starea mentală de echilibru.
7. Carențe de confidențialitate: Partajarea excesivă de informații personale pe rețelele sociale poate crește riscul de expunere la atacuri cibernetice, hărțuire online sau furt de identitate.

Pentru a evita aceste pericole, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri, este important și util să fim conștienți de impactul pe care rețelele sociale îl pot avea asupra stării noastre de sănătate mentală și să luăm măsuri pentru a menține o relație sănătoasă cu aceste platforme.

Adi, sunt mamă de adolescenți. Te rog explică-mi ce înseamnă, în esență, o rețea socială… Nu înțeleg cum aceste rețele sociale au așa o putere de influență asupra copiilor, tinerilor… (Mulțumesc Lili pentru încrederea că pot să te clarific cu acest mare semn de întrebare!!!)

În primul rând trebuie să subliniez că sunt doar un mic novice în a cunoaște și utiliza astfel de rețele. Dar pot încerca să structurez un punct de vedere legat de rolul lor și de apetența pe care o determină (mai ales) în rândul tinerilor.

Fie că vorbim de clasicele Facebook, Twitter, Instagram, LinkedIn, Pinterest sau de mult mai actualele SnapChat, Discord sau Tik-Tok (și muuulte muulte altele) e important să încercăm să definim pe scurt ce este o rețea socială. O rețea socială este o platformă care pune în contact anumiți oameni. Iar scopul primordial la momentul creării acestor platforme a fost tocmai de a simplifica modalitățile de comunicare interumană. Aceste rețele sociale vizează, de regulă, anumite caracteristici comune ale participanților săi: aspecte profesionale, interese personale, structuri valorice (de identitate, politice, culturale) etc. Odată cu dezvoltarea internetului și a tehnologiei digitale, aceste rețele sociale oferă dincolo de comunicare și conexiune, un flux imens de informații structurate sub forme de texte, imagini, videoclipuri sau alte elemente media. Sau toate combinate. Ce oferă acest bagaj de informații? Tocmai posibilitatea și libertatea fiecărui utilizator de a-și identifica / asuma / crea / promova / căuta anumite grupuri sau comunități pe baza unor interese sau caracteristici similare cu ale sale.

Urmarea ?!

– comunicare – conexiune: proces mult mai ușor, liber, instant, necenzurat

– creare de comunități: dinamice, tangibile, măsurabile

– partajare de informații: indiferent de gradul lor de utilitate / veridicitate / consens / legalitate, schimb de idei și experiențe

– reclamă: brand, promovare afaceri, carieră, publicitate

– activism: de orice nivel social de la micro-comunitar la internațional, privind orice subiect: politic, cultural, religios, naționalist, juridic etc

– distracție: divertisment, filme, pasiuni, hobby-uri, fotografii, jocuri

Observăm multe lucruri pozitive. (promit să revenim într-o discuție viitoare la analiza aspectelor mai puțin bune!).Tocmai de aceea, consider eu, că aderă oamenii la aceste forme de socializare. De ce aderă mai ales tinerii? De ce aceste rețele sociale au atâta importanță și valoare pentru tineri, adolescenți și chiar copii? Părerea mea este tocmai pentru că reprezintă o metodă nouă, revoluționară (pe care, noi adulții nu am avut-o la dispoziție!). Altfel spus generațiile tinere din ziua de azi cresc în acest context comportamental încât îl asumă ca un dat firesc fără de care le este greu să se desfășoare.

Ce recomand în cadrul cabinetului meu de psihoterapie?

Asumarea faptului că utilizarea echilibrată a rețelelor sociale poate fi benefică pentru dezvoltarea socială a copiilor și tinerilor. Mai ales dacă reușim să păstrăm echilibrul utilizării acestor rețele. Să nu uităm că orice exces poate provoca mult rău (nu putem trăi fără apă sau oxigen, dar și excesul oricărui astfel de element pot dăuna grav sănătății). Echilibrul ca timp alocat, ca limite de cunoștințe sau de adevăr absolut, ca specific de vârstă, ca mod de combinare cu alte forme de relaționare și comunicare…

Reflectarea Sinelui

”Adi spune-mi, te rog, o definiție, așa mai clară a conceptului ”Sine” și importanța lui…” (mersi mult de această provocare! Vali, sper să fiu cât se poate de clar și explicit).

Conceptul de „Sine” se referă la percepția unui om despre el însuși. Sau mai clar la ceea ce simte un om că îl definește pe el ca persoană distinctă de cei din jurul său. Acest concept atât de abstract și complex totodată cuprinde elemente precum: identitatea personală, personalitatea, valorile și convingerile sau experiențele de viață.

Toate aceste aspecte reflectă o anumită imagine personală pentru fiecare dintre noi, dându-ne unicitate și individualitate față de alte persoane. Iar în momentul în care suntem atenți, conștienți și deschiși la propriile gânduri, emoții și comportamente (adică suntem autoconștienți) putem să înțelegem mai clar cine suntem, care sunt rolurile noastre existențiale sau cum putem să ne dezvoltăm mai mult. Altfel spus, acest proces implică o analiză a modului în care ne raportăm la noi înșine, la ceilalți și la lumea din jur, putând fi un instrument puternic pentru dezvoltarea personală și creșterea stimei de sine, permițându-ne să ne cunoaștem mai bine, să ne setăm obiective realiste și să luăm decizii aliniate cu valorile noastre.

Ideal, reflectarea personală nu se rezumă doar la evaluarea aspectelor negative sau problematice ale Sinelui, ci și la recunoașterea și încurajarea aspectelor pozitive. Și, poate, aici e unul dintre rolurile fundamentale ale unui psihoterapeut: de a susține, îndruma, ghida o anumită persoană (aflată într-un moment mai dificil al existenție sale) spre o analiză și conștientizare cât mai realistă a Sinelui, pentru a aduce claritate, direcție și dezvoltare în viața acelei persoane.

Săptămâna trecută am sărbătorit cu bucurie a treia manifestare a zilei naționale a lecturii. Și, în esența acestei manifestări atât de calde pentru mine (v-am spus oare cât de mult îmi place să citesc?!) vreau să vorbim puțin despre beneficiile conexe actului de lectură.

Lectura implică o integrare complexă a proceselor senzoriale și a funcțiilor cognitive superioare. Cu ajutorul tehnologiilor precum imagistica prin rezonanță magnetică funcțională s-a putut observa activitatea cerebrală în timpul lecturii și, astfel, să se înțeleagă mai bine rețelele neuronale implicate în această activitate.

Câteva dintre zonele cheie ale creierului care sunt implicate în procesul de lectură sunt

1. cortexul vizual e implicat în procesarea informațiilor vizuale prin recunoașterea literelor, cuvintelor și a oricăror altor elemente vizuale.
2. cortexul temporal are funcții importante în procesarea limbajului; în timpul lecturii aici are loc recunoașterea cuvintelor, înțelegerea semnificațiilor și asocierea cuvintelor cu amintiri sau cunoștințe anterioare.
3. cortexul frontal este responsabil pentru funcțiile executive, cum ar fi luarea deciziilor, planificarea și gestionarea resurselor cognitive; în timpul lecturii, cortexul frontal este activat în evaluarea critică a informațiilor.
4. Girusul Cingulat. Această regiune este implicată în controlul atenției și monitorizarea proceselor cognitive, iar în timpul lecturii, se activează pentru a menține atenția asupra textului și pentru a gestiona distragerile.

Și totuși, dincolo de limbajul și explicațiile atât de tehnice, ce facilitează procesul de lectură prin activarea atât de amplă a creierului?!

Lectura stimulează gândirea critică, imaginația și rezolvarea problemelor. Cititul constant poate contribui la dezvoltarea abilităților cognitive, cum ar fi concentrarea, memoria și capacitatea de a face conexiuni între informații. Prin expunerea la cuvinte noi și contexte diferite, lectura contribuie la îmbogățirea vocabularului. Expunere diversificată la diferite stiluri și forme de scris ajută oamenii să își dezvolte abilități conexe de comunicare și exprimare. Lectura stimulează imaginația și creativitatea, oferind o experiență mentală amplă și diversă, iar contactul cu experiențele personajelor le permite cititorilor să dezvolte empatie și să înțeleagă mai bine perspectivele diferite.

Astfel, dincolo de reducerea stresului și relaxare, lectura constituie un instrument puternic pentru autodezvoltare și învățare continuă.

La mulți ani în lectură!

Întâlnesc, atât în cabinet, cât și în afara lui, nedumeriri, controverse sau chiar supărări legate de faptul că cineva nu se poartă într-un mod constant într-un anumit fel. ”Adi! Acel om parcă joacă teatru, și își tot exersează un anumit fel și mod de a fi…” (mersi Laura pentru această confidență!).

William Shakespeare spunea că ”toată lumea este o scenă și toți bărbații și femeile sunt jucători de roluri”. Nimic mai adevărat! Crescut profesional în spiritul psihoterapiei create de celebru psihiatru, psiholog și psihoterapeut J. L Moreno, susțin și eu că fiecare dintre noi dezvoltă un comportament puternic influențat de foarte mulți stimuli externi: conjunctură socială, experiențe personale, factori socio-economici, stres, reacții somatice, nivelurile de așteptare, structura de confort biologic etc. Un comportament poate fi identificat astfel cu un rol, care este o sinteză de experienţe personale, sociale şi culturale, fiecare din noi exersând permanent un larg evantai de roluri.

• roluri de gen: bărbat, femeie
• roluri sociologice: mamă sau tată, fiu, soră, soț, prieten, partener etc
• roluri profesionale: profesor, instalator, șofer de taxi etc
• roluri comportamentale: curios, circumspect, curajos, fanatic etc
• roluri organizatorice: șef, elev, coleg, adversar etc
• roluri contextuale: pieton, client, jurat, activist etc.
• roluri fiziologice: flămând, nedormit, suferind etc.

După cum se poate ușor observa anumite astfel de roluri se pot intersecta din prisma mai multor criterii, fiecare combinație declanșând un stil propriu și personal de acțiune. Rolurile nu numai că (ne) stabilesc un plan pentru a ghida comportamentul, ci și definesc obiectivele de urmărit, sarcinile de îndeplinit și/sau modul de realizare pentru un anumit scenariu. Specialiștii cred că prin înțelegerea rolurilor se poate prezice comportamentul: dacă înțelegem caracteristicile personale ale unui anumit rol (cum ar fi tată, comerciant, lacom), putem prezice o mare parte din comportamentul acelui om în acele roluri. Dar oricât de bine am putea preconiza sau estima un astfel de rol, cred că nu trebuie să ne sperie sau să ne bulverseze observația că nu întotdeauna alții (dar și noi) ne comportăm atât de diferit în anumite situații, oarecum identice.

Pentru a ne bucura de experiențe sociale plăcute, am putea încerca să înțelegem / să asumăm / să respectăm rolurile… (persoanale și ale celorlalți). Așa ne vom crea un cadru util pentru a cuprinde comportamentele, gândurile și atitudinile, indiferent dacă ne sunt sau nu confortabile.

Mă întâlnesc destul de des (clar că datorită profesiei mele de psihoterapeut) cu persoane care sunt măcinate de tot felul de autointerogații fără un răspuns evident: Dacă acasă se întâmplă ceva rău în timp ce sunt plecat? / Oare prietenii mei mă plac cu adevărat sau doar se prefac că îmi sunt alături? / Am făcut rău altora fără să îmi dau seama? / Nu cumva am o boală gravă și nu știu încă?!

Acest tip de întrebări sunt denumite de specialiști ca și gândurile intruzive și sunt definite simplu ca niște gânduri neplăcute, persistente și involuntare care pot apărea în mintea unei persoane. Ele sunt deosebit de deranjante și pot provoca anxietate sau disconfort emoțional.

Bineînțeles că sunt întrebat și de cum am putea scăpa de aceste iritații negative, cu atât mai mult cu cât se dovedesc de regulă foarte greu de controlat.

Cea mai intuitivă metodă de a scăpa de aceste gânduri intruzive este încercarea de a le suprima ”aruncându-le” din mintea noastră. Dar nu prea funcționează această metodă. Și, în plus, pot spune că nu există niște rețete magice prin care am putea să ne apărăm. Ce propun eu în cadrul ședințelor de psihoterapie sunt la nivel de exerciții personale individualizate de o sumedenoie de contexte specifice fiecărui om:

– distragerea atenției prin focusarea de a ne gândi la altceva sau de a deschide o discuție cu o persoană dragă (decât să ne ”lăsăm” mintea să rătăcească, mai ne concentrăm, să zicem, pe o anumită piesă muzicală, un program TV sau o discuție)

– ”planificarea” gândurilor intruzive (unii cercetători au cerut celor cu gânduri intruzive persistente să-și amâne îngrijorarea cu o perioadă de 30 – 60 de minute sau alte termene temporare; prin temporizarea îngrijorărilor ne putem ușura mintea pentru anumite perioade)

– încercarea de a accepta și asuma aceste gânduri nedorite, mai degrabă decât a ne lupta cu ele, poate fi o soluție benefică, în anumite situații când, cu ajutorul mediatației sau a unei afirmații de Sine, putem să le reducem intensitatea sau chiar impactul.

În ultima perioadă de timp asistăm la numeroase mișcări sociale determinate de situații politice, economice, culturale, religioase etc. Aproape toate prezintă pe lângă anumite cereri și solicitări, aspecte de revoltă și chiar agresivitate, culminând, uneori, cu instigări sau ”chemări” la violență, distrugere, debandadă… plus anularea, nerespectarea sau renunțarea la reguli. Unii se declară astfel anarhiști, alții ”libertarieni” sau ”suveraniști”. În nici un caz nu e treaba mea de a comenta legitimitatea unor astfel de mișcări sau de libertatea susținerii unor astfel de demersuri. Dar, pe baza extremismului crescut și susținut de unele astfel de mișcări, vreau să încerc să răspund la niște întrebări destul de simple: ”poate exista o societate fără un sistem de reguli?” sau ”există oare societăți cu reguli unanim acceptate?”

Având în vedere că regulile / normele / legile pot fi percepute destul de des ca restrictive, ideea unei societăți fără reguli poate părea extrem de atractivă. Cu toate acestea, în practică, o societate fără astfel de instrumente ar avea numeroase provocări, bazate pe lipsă de structură și coeziune socială. Absența unui set de norme conduce, fără excepție, la conflicte, comportamente abuzive, exploatare și lipsa valorii privind un individ, o comunitate sau societate. Chiar și în societățile primitive sau tribale, există reguli și norme (poate în forme nescrise) care guvernează comportamentul membrilor comunității.

Pe de altă parte, este extrem de rar să identificăm societăți cu reguli unanim acceptate. Poate doar anumite societăți mici de tip comunități (preponderent religioase). Dar și aici nu va exista o unanimitate absolută. Tocmai pentru că oamenii au diverse perspective, viziuni, nevoi, valori sau interese.

Societățile cu un grad mai mare de consens în ceea ce privește regulile sau valorile fundamentale de guvernare și trai, se bazează pe factori precum educație, istorie comună, cultură, valori etice general împărtășite. Tocmai respectarea și asumarea acestor factori emerge în structurarea de reguli, norme, legi care reflectă valorile și interesele comune ale unei societăți. Fie că ne plac sau nu în mod individual.

Am citit, recent, despre un studiu a unei echipe de cercetători din Danemarca și SUA care intenționează să lanseze o aplicație revoluționară care poate estima durata de viață a unei persoane. Aplicația, care se folosește de inteligența artificială, va estima acest aspect pe baza unor aspecte relevante despre acea persoană și micro-univesul acesteia (istoricul medical individual, modul de viață, nivelul de educație, veniturile, starea de sănătate a mediului etc).

Reacția mea imediată a fost de maximă mirare și stupoare. Dincolo de explicația că asumarea și cunoașterea faptului că timpul este limitat poate stimula oamenii să trăiască mai conștient și să-și urmărească să-și atingă obiectivele importante, această aplicație îmi pare a fi nepotrivită și chiar periculoasă.

Din punctul meu de vedere ca psiholog – psihoterapeut, cunoașterea datei morții (chiar și ca informație estimativă) va putea genera anxietate și stres crescut, afectând substanțial calitatea vieții unei persoane. În plus, atunci când oamenii se preocupă de ideea, teama sau momentul morții, pot pierde din vedere exact importanța vieții prezentului și pot neglija relațiile și experiențele de zi cu zi.

Accept și înțeleg că alegerea de a cunoaște sau nu data estimativă a morții personale este extrem de subiectivă și depinde de valori, credințe și preferințe individuale, dar am rezerve serioase privind oportunitatea de a transfoma dilema destinului într-o predicție accesibilă oricui / oricând.